De cînd se naşte şi pînă cînd moare, omul vrea tot felul de chestii. Starea obişnuită a omului este aceea de dezechilibru perpetuu şi pentru cei mai mulţi dintre noi experienţa mulţumirii nu durează mai mult de o fracţiune de secundă. După aceea imediat apare ceva la orizont, imediat un disconfort îţi ocupă mintea iar dacă nu este vorba de disconfort atunci cu siguranţă ai văzut un lucru pe care ţi-ar plăcea să-l obţii, şi în timp ce dorinţa ţi se înţepeneşte în cap, pacea sufletească dă bir cu fugiţii.
Ăsta este un lucru bun, mai ales după părerea oamenilor, căci dacă nu am mai vrea nimic atunci am fi ca pietrele, care nu vor decît să-şi continue mişcarea rectilinie şi uniformă pănă cînd o forţă intervine asupra lor şi le accelerează în altă direcţie sau le opreşte în loc. Ne place să vrem lucruri pentru că sîntem oameni şi vrem să să fim oameni iar nu pietre; dorinţa noastră ne defineşte acţiunea, iar acţiunea ne defineşte existenţa.
Şi pentru că dorinţa ne defineşte existenţa, ar fi cazul să ne dorim să vedem ce este ea, de unde vine, unde se duce, de ce este ea aşa cum este şi de ce nu este în alt fel, căci dacă dorinţa noastră ar fi alta atunci imediat şi existenţa noastră ar urma această diferită dorinţă. Dar cel mai mult ne va folosi să ştim dacă putem avea vreun control asupra dorinţelor şi vrerilor noastre, iar dacă nu avem noi, atunci să ştim cine sînt aceia sau care sînt acele forţe care au control asupra dorinţelor noastre.
enigma dorinţei lui Salvador Dali
În esenţă, dorinţa şi vrerea noastră principală este aceea de-a supravieţui şi din aceasta se răsfiră precum crengile unui copac toate celelate dorinţe şi vreri mai mici, de la dorinţa de îngheţată, la dorinţa de-a învinge la şah ori la popice, dorinţa de-a consuma alcool, dorinţa de joacă şi cea de sex, pînă la dorinţa de-a avea un telefon şmecher.
Dacă apare ciudat că îngheţata şi telefonul şmecher sînt legate de supravieţuire, am putea să explicăm că îngheţata este de fapt un cocktail de suprastimuli gustativi, care toţi trasmit creierului ideea că substanţele care îi conţin sînt foarte bune pentru supravieţuire, adică proteinele, grăsimile şi zahărul din îngheţată. O îngheţată în deşert ar fi într-adevăr extraordinară pentru supravieţuire, dar cît de bună este ea pentru supravieţuire în contextul în care deja ai 150 de kile şi te afli în centrul oraşului, rămîne de discutat.
Cît despre telefonul şmecher, cineva s-ar gîndi că într-adevăr un telefon te poate salva de la pieire cînd ai căzut în prăpastie în timp ce urcai pe munte, însă la fel de bun este şi un telefon mai puţin şmecher cît şi înţelegerea faptului că dacă te plimbi pe cărări neumblate şi abrupte fără să fii atent şi fără să pricepi că nu-i de joacă, atunci probabilitatea decesului creşte considerabil. Şmecheria telefonului este totuşi dorită tot din motive de supravieţuire - noi fiind animale sociale avem instincte foarte puternice de afiliere la grup, şi ştiind că puiul de om şi apoi omul nu poate să supravieţuiască singur ci doar îngrijit şi susţinut de către membrii tribului, decurge că a fi în relaţii bune cu membrii tribului este echivalent cu a-ţi maximiza şansele pentru supravieţuire. Înainte de-a fi un obiect util, telefonul şmecher este un simbol social, un semn care arată anumite lucruri persoanelor care-l văd. Astfel, şmecheria telefonului simbolizează nu doar apartenenţa la un trib oarecare, ci apartenenţa la un trib care e foarte şmecher şi în pas cu moda electronicelor, deci un trib foarte prosper, un trib cu şanse mari la proliferare.
Lucrurile apar ceva mai complicate cu oamenii care îşi doresc să se sinucidă, deşi foarte simple în adevăr - evitarea suferinţei fiind una dintre principalele metode pentru prezervarea organismului, a scăpa de suferinţă era pe în preistorie un lucru indicat în 95% dintre cazuri - din păcate în cazul sinucigaşilor ea dă rezultatele pe care le cunoaştem toţi, unii sînt induşi în eroare de acest mecanism al supravieţuirii şi aşa ajung să se arunce de la etaj sau să consume mult mai multe pesticide decît cele pe care le mîncăm toţi prin intermediul produselor pe care le cumpărăm.
Orice dorinţă pe care o avem, are o componentă instinctuală, legată mai mult sau mai puţin de dorinţa de supravieţuire, şi ea mai are o componentă culturală, legată de contextul şi epoca în care individul trăieşte. Astfel, în timp ce în Evul Mediu pentru a stabili ierarhia în cadrul grupului oamenii bogaţi se întreceau în a avea cît mai mulţi cai înhămaţi la trăsură, în epoca prezentă oamenii se întrec în numărul de cai putere pe care il are automobilul pe care îl deţin. Tot aşa, aceeaşi dorinţă instinctuală generată de codul ADN care determină nevoia de reproducere, era exprimată în timpurile biblice la unele triburi prin invadarea unor regiuni vecine, luarea femeilor în sclavie sexuală şi uciderea masculilor, în timp ce în epoca contemporană, acelaşi instinct al reproducerii se traduce prin invadarea site-urilor de pornografie, luarea organelor sexuale la mînă şi uciderea spermatozoizilor.
În funcţie de contextul cultural deci, instinctul nostru se transformă în dorinţe diferite şi ne poate aduce să facem lucruri pe care am putea sa le judecăm drept nu cele mai potrivite. Apare inevitabil întrebarea dacă putem să schimbăm în vreun fel ceea ce vrem, în aşa fel încît să vrem altceva.
Şi vestea bună este că putem schimba ceea ce vrea, iar vestea proastă este că deşi este posibil, este considerabil dificil. Se crede de obicei că vrerea are o structură simplă, şi că de pildă un alcoolist pus în faţa paharului are de făcut o alegere simplă: să bea sau să nu bea. Dacă reuşeşte să nu bea, s-ar zice că are voinţă, iar dacă nu reuşeşte, s-ar zice că nu are voinţă.
În adevăr lucrurile sînt mult mai complicate decît atîta. În structura vrerii, apar mai mulţi factori, cîţi exact - nu ştiu să spun, mai ales că unii sînt conştienţi, iar alţii sînt subconştienţi. În timp ce alcoolistul nostru stă în faţa alegerii, poate rugîndu-l pe Dumnezeu să depărteze acest pahar din faţa lui, constatînd că în cele din urmă paharul nu vrea să plece nicăieri, el poate începe să reflecteze serios la întrebarea existenţială din faţa sa: a bea sau a nu bea - aceasta este întrebarea lui.
Şi întrebarea odată întoarsă pe toate părţile ne arată gradul de complexitate al problemei pe care o avem în faţă. În timp ce se gîndeşte la paharul din faţa sa, prin mintea alcoolistului nostru or să treacă cel mai probabil o sumedenie de idei şi situaţii conectate cu problema de faţă, ca de exemplu scandalul pe care il va face nevasta odată ce va termina paharele următoare, investiţia dezastruoasă de bani şi viaţă pe care a făcut-o în alcool, distracţia pe care o încearcă cu prietenii săi alcoolişti, disconfortul extrem pe care il va produce abstinenţa, problemele de sănătate pe care i le-a produs şi i le va produce băutura, plăcerea, eliberarea şi exuberanţa pe care le va încerca odată ce a consumat destul alcool, frustrarea intensă pentru propria neputinţă de-a renunţa la acest obicei toxic, eventualele dureri de cap şi mahmureala prognozate pentru viitorul apropiat, amintirile frumoase de la beţie, amintirile nu prea frumoase de la beţie precum şi alte categorii de obiecte psihice care se manifestă în capul său ca nişte oştiri ce se înfruntă pe cîmpul de bătaie, în timp ce materia cenuşie este umplută de tensiune iar capul de durere.
În afară de acestea pe care le ţine în conştiinţă, există şi acelea pe care le ţine în afara conştiinţei, idei, imagini, sunete, memorii şi emoţii ascunse care de asemenea se luptă cu ardoare pentru dominaţie asupra celorlalte şi care-l fac pe alcoolistul nostru să aibă o stare imposibilă de indecizie... parca ar mai bea un pahar, parcă l-ar lăsa, parcă întinde mîna înspre el, parcă ar mai retrage-o puţin.
O decizie este luată atunci cînd una dintre părţi cîştigă, şi în acest context, în care noi recunoaştem că dorinţa noastră nu este niciodată simplă ci este o dorinţă complexă aproape întotdeauna opusă de contradorinţa sa, devine foarte util să cunoaştem cum am putea ajuta pe una dintre părţi să cîştige în detrimentul celeilalte. Acea parte din mintea noastră care se cheamă raţiunea, poate să indice către împlinirea dorinţei ca fiind un act avantajos pentru noi sau dezavantajos, după caz.
Astfel că pentru a înclina balanţa în favoarea uneia dintre părţile combatante devine o problemă destul de dificilă, de recrutare a aliaţilor pentru coaliţia pe care raţiunea o califică drept dezirabilă şi de acţiuni concertate pentru dezintegrarea opoziţiei. Variate metode sînt folosite de către psihologii profesionişti şi de către cei amatori care sîntem noi, oamenii comuni, iar cine le practică cu dedicaţie ajunge să fie un maestru al propriilor dorinţe. Tehnici de exersare a voinţei, diverse tipuri de meditaţie, practici de terapie comportamental-cognitivă, apelul la puterea lui Dumnezeu, la susţinerea sau presiunea familiei, recurgerea la promisiuni publice, integrarea dorinţelor în sistemul de valori şi multe altele, toate acestea reprezintă arme din arsenalul prin care putem să ne afectăm dorinţele în direcţia dorită, adică să ajungem să vrem ceea ce vrem şi să nu vrem ceea ce nu vrem.
Şi nu este lipsit de importanţă să menţionăm că nu este vreun lucru nou, ci este un fapt al istoriei, acela că există tot felul de oameni cu care intrăm vrînd nevrînd în contact, şi care vor să vrem ceea ce vor ei să vrem, şi nu ceea ce vrem noi să vrem. Se poate ca noi să nu vrem să consumăm Coca Cola deoarece ne strică dinţii şi silueta, iar în partea cealaltă există împreună cu dorinţa noastră de zahăr, un colectiv întreg de psihologi, agenţi de publicitate, specialişti în marketing, artişti şi afacerişti care se vor alia cu dorinţa noastră de zahăr împotriva dorinţei de o siluetă frumoasă astfel încît oamenii ajung să fie ameţiţi nemaiştiind ce vor ei de fapt. În societate întotdeuna vor exista grupări care vor vrea ca noi să dorim produsele pe care ei le pot confecţiona, fie că sînt băuturi alcoolice sau dulci, produse de patiserie, obiecte de artă, ideologii imorale, obiecte sau poveşti nemuritoare care ne garantează securitatea, obiecte de uz casnic ori de uz intelectual, şi tot felul de medicamente şi terapii mai mult sau mai puţin funcţionale pentru probleme mai mult sau mai puţin reale.
Unele dintre aceste grupări vor fi atît de scrupuloase în a ne influenţa dorinţele încît ele nu vor pregeta să inventeze din neant lucruri pe care noi nu le doream, lucruri fără de care eram fericiţi şi fără de care acum nu mai avem liniştea. Vor să ne influenţeze dorinţele din cauză că sînt şi ei oameni şi vor chestii. Iar ceea ce noi trebuie să vrem, este să avem dorinţa de-a fi stăpîni pe dorinţele noastre, căci dacă cineva este stăpîn peste dorinţele noastre atunci el este stăpîn peste acţiunile noastre iar noi sîntem sclavii acelui om. Eliberarea din sclavie începe cu stăpînirea propriei dorinţe.