Pagini

miercuri, 20 iulie 2016

Filozofia drogurilor

    Cocaină, serotonină, nicotină, oxitocină, benzodiazepină, cofeină, dopamină, morfină, codeină, adrenalină, psilocibină, endorfină, metamfetamină, acetilcolină, paroxetină, feniletilamină, mescalină. Ce sînt acestea? Droguri. Unii ar spune recunoscînd numele dopaminei că aceasta nu este un drog, ci este un neurotransmiţător, şi pot urma discuţii kilometrice despre definiţia drogurilor, luînd şi în considerare că în engleză de exemplu la medicamente le spune "drugs".
   Clar este că nu vom putea stabili vreodată ce este un drog şi ce nu este un drog cu exactitate, pur şi simplu din cauza că situaţia acestor substanţe este foarte complicată la fel ca şi relaţiile dintre aceste substanţe şi comportamentul uman. De aceea este util să renunţăm la definiţii şi să ne ocupăm de ceea ce ne interesează de fapt, adică de relaţiile dintre aceste substanţe şi comportamentul uman.
   Noi ştim că cele mai multe dintre droguri sînt "puse sub cheie", adică sînt interzise ori utilizarea lor este reglementată de stat şi acest lucru este făcut din motive întemeiate, deoarece aceste substanţe au efecte imprevizibile, foarte puternice asupta psihicului uman şi cîteodată nocive. Cel mai des motivele sînt întemeiate iar uneori ele scapă raţiunii umane, aşa ca în cazul în care alcoolul este legal şi promovat pe toate drumurile, iar marijuana interzisă. Nu se ştie exact ce au tras pe nas, ce au fumat sau ce şi-au băgat în venă cei care au făcut această lege însă este clar că au băgat nişte substanţe foarte tari care le-au dat nişte halucinaţii complet deraiate de la realitate. Ar fi frumos să meargă undeva la dezintoxicare cît mai degrabă.
   Oricum, este în general rezonabilă preocuparea societăţii ca nu oricine să aibă acces la nişte substanţe care au efecte imprevizibile sau toxice asupra majorităţii oamenilor. Unde intervine problema de percepţie şi de concepţie, este acolo unde nu se realizează că oamenii deja au acces la droguri dintre cele mai puternice, şi că acelea nu se găsesc pe la dealerii de droguri ci se găsesc la noi în organism şi oricine are acces la ele, iar anumiţi stimuli duc la eliberarea lor direct în sînge şi în creier.
   În fapt creierul uman pluteşte non stop într-un cocktail foarte complicat de zeci de droguri iar comportamentul uman este determinat de diferitele structuri ale amestecului de droguri.


    Oamenii nu se gîndesc la stările lor psihice şi la fluctuaţia lor ca la nişte experienţe psihedelice sau psihotrope, pur şi simplu din cauză că sînt prea obişnuiţi cu ele, din cauză că sînt nu doar nişte experienţe comune ci sînt cele mai comune dintre experienţe. Sînt atît de comune şi de îngropate în subconştient, încît cei mai mulţi dintre noi nici nu ne mai amintim cum s-a simţit prima dată cînd ni s-a făcut frică, ori am fost extaziaţi de gustul vreunei bunătăţi sau de sunetul vreunei bucăţi muzicale, căci dacă ne-am aminti, n-am avea cum să nu gîndim altfel decăt că am fost drogaţi cu o substanţă foarte puternică.
   Vremea trece şi experienţele psihedelice şi halucinaţiile numite senzaţii şi sentimente se repetă pînă la momentul în care devenim atît de obişnuiţi cu ele încît avem nevoie de nişte doze foarte mari din acele substanţe ca să realizăm că natura primară a experimentării unui sentiment este aceea a unei profunde modificări în conştiinţa noastră. Sentimentele şi senzaţiile noastre devin subconştiente, adică ajung să funcţioneze şi să se manifeste în afara conştiinţei, ele determinîndu-ne comportamentul şi deci determinîndu-ne comportamente de care noi nu sîntem conştienţi. Apoi mintea "raţională" vine şi inventează tot felul de motive pentru care noi am executat acel comportament şi care cel mai des nu au nici o legătură cu realitatea ci sînt doar invenţii, numite raţionalizări.
  Experienţa unui sentiment obişnuit, uman, normal - aşa cum se zice despre ele - nu este mai puţin halucinatorie sau mai puţin nocivă decît cele produse de mai multe dintre substanţele care sînt interzise, iar capacitatea lor de-a provoca adicţie este incontestabilă. Oamenii caută atît experienţe plăcute cît şi experienţe neplăcute cu o determinare de fier: se duc la un film de groază ca să se drogheze cu drogurile proprii care le produc frică, ascultă muzică, aleargă, joaca jocuri pe calculator ori fac dragoste, pentru a se droga cu droguri produse de trupul lor, şi îi înjură sau umilesc pe alţii cunoscînd că acestea au capacitatea de-a le provoca nişte experienţe foarte neplăcute şi de-a le determina astfel comportamentul, practic vărsîndu-le anumiţi neurotrasmiţători în creier. Frica, mînia, lăcomia, mîndria, anxietatea, tristeţea, extazul, plictiseala, bucuria, timiditatea, gelozia, curajul şi disperarea, sînt toate stări alternative ale conştiinţei, care măresc semnificaţia unor obiecte ale atenţiei şi o micşorează pe a altora. 


   Cele mai multe şi mai tari sentimente umane, provoacă un tip de halucinaţie asemănătoare cu paranoia, în care toată atenţia omului este îndreptată exclusiv către un stimul sau către un obiect al atenţiei, aşa cum este în cazul clasic al plăcerii şi a durerii şi în care omul devine ignorant faţă de toate celelate lucruri care există în spaţiu şi în timp. Ceea ce reiese clar din cercetările efectuate în neuroştiinţe, fizică şi biologie, este că starea "normală" de conştiinţă, produce o reprezentare a realităţii care este în mod clar o halucinaţie; fiecare specie are propria ei halucinaţie vizuală, tactilă, olfactivă şi auditivă: unele specii văd în două culori iar altele văd (percep) în ultraviolete sau infraroşii. Cum arată "în realitate" realitatea, spun că este o întrebare invalidă, deoarece realitatea arată în funcţie de arhitectura organului de simţ sau al dispozitivului care se uită la ea.
   Acum, făcînd o estimare generală a efectelor asupra civilizaţiei noatre produse de către drogurile interzise şi a celor produse de către drogurile care nu pot fi interzise deoarece le avem toţi în noi, vom descoperi că majoritatea masacrelor, a războaielor, a violurilor, a nedreptăţilor şi a comportamentelor cele mai dăunătoare pentru specia noastră nu au avut loc sub imperiul consumului de opiu ori heroină ci sub acţiunea dopaminei, a adrenalinei, şi a altor neurotransmiţători pe care oamenii nu-i culeg prin pădure şi nici nu-i sintetizează în vreun garaj, ci sînt sintetizaţi şi culeşi în interiorul organismului uman. Cel mai des oamenii s-au omorît şi s-au agresat unii pe alţii fiind intoxicaţi cu proprii hormoni. Adolf Hitler  nu trăgea din punga cu aurolac.
   De pildă lăcomia, privită din cele mai vechi timpuri ca un comportament foarte dăunător şi ca o trăsătură de caracter foarte negativă, nu este decît nevoia receptorilor de dopamină de doze din ce în ce mai mari de stimulare. În contextul în care această lăcomie manifestată în diferite domenii ale comportamentului uman ajunge să determine cît de repede vom exploata şi vom termina resursele planetei, devine destul de presant să ne întrebăm cum ne apărăm de controlul acestor substanţe cu efecte imprevizibile, pe care le purtăm toţi în noi.
   Ne întrebăm unde este acea educaţie care ne învaţă disciplina emoţiilor şi nu putem să ne răspundem decît că ea este inexistentă în programa şcolară şi cel puţin îngropată sub un noian de irelevanţă pe piaţa informaţiilor. Răspundem că oamenii care ne conduc nu consideră a fi asta o unealtă folositoare pentru cetăţean. Şi apoi realizăm că aceşti conducători ai noştri nu vor ca noi să avem vreo disciplină a emoţiilor şi sentimentelor noastre şi nu vor ca noi să avem control asupra emoţiilor şi sentimentelor noastre dintr-un motiv foarte simplu - vor ei să aibă control asupra lor, asupra emoţiilor şi sentimentelor noastre. Sîntem în vechea poveste, în care unii oameni care nu-şi pot controla propriile emoţii şi sentimente vor să controleze comportamentul celorlalţi oameni, o dovadă a infantilismului emoţional. 
    Pentru cine vrea totuşi să deprindă controlul şi disciplina propriilor emoţii, pentru cine vrea să devină ceva mai independent şi ceva mai puţin sclav al fricii, mîniei, plăcerii ori durerii, există resurse şi practici dezvoltate de către oameni care au fost interesaţi să aibă o judecată clară şi limpede, şi care au cunoscut că drumul către libertate nu poate fi clădit decît prin autodisciplină. Aceia nu erau comercianţii. Ceea ce vreau să spun eu este asta: dacă tu nu ai control asupra emoţiilor, sentimentelor şi asupra minţii tale, altcineva va obţine acel control. Nu ai cum să te fereşti de droguri, ele deja sînt la tine în cap şi sînt foarte puternice, ori vei deprinde control asupra lor ori alţii o vor face.