Uitîndu-ne în treacăt la formele de
viaţă, noi vom observa că acestea sînt nişte structuri chimice complexe,
care reacţionează constant cu alte substanţe şi stări fizice din mediul înconjurător, încît după caz, ele îşi pot menţine structura, se pot
replica sau se pot distruge. Viaţa reprezintă totodată şi o altă stare
de agregare a materiei, un material aflat undeva între fluid şi solid.
De exemplu, o şopîrlă este o astfel de colecţie de molecule complexe care
dacă este scoasă din mediul în care trăieşte ea, dacă este scoasă din
junglă şi transportată în vid, se va dezintegra automat. Daca ea intră
în reacţie constantă cu substanţele din care-s facute insectele, în
cadrul acelei reacţii care se numeste digestie, şi dacă intră în reacţie
cu oxigenul din aer în cadrul reacţiei care se numeşte respiraţie,
şopîrla noastră îşi va menţine structura chimică într-un echilibru
aproximativ stabil, adică ea va supravieţui. Anumite temperaturi prea ridicate
sau prea joase, anumiţi factori mecanici pot colapsa structura chimică a
şopîrlei, o pot omorî, o vor strivi, la fel şi alte forme de viaţă
pentru care şopîrla constituie substanţă nutritivă.
Astfel că şopîrla poate trăi şi se poate reproduce, adică poate să-şi
menţină structura chimică, doar dacă identifică corect şi reacţionează
cu substanţele chimice şi stările fizice care îi menţin structura, şi
doar dacă evită substanţele şi stările fizice care îi distrug structura.
Sopîrla trăieşte doar dacă identifică corect hrana şi partenerii pentru
reproducere, şi moare dacă nu identifică corect prădatorii ei şi
temperaturile sau mediile periculoase. Numim aceste categorii de
substanţe chimice şi stări fizice - oportunităţi şi respectiv pericole.
Oportunităţile sînt temperatura potrivită, hrana, aerul şi
reproducerea, iar pericolelele sînt prădatorii, temperaturile extreme,
gazele toxice şi factorii mecanici adverşi. Mai mult sau mai puţin,
viaţa de pe planetă în întregime respectă regulile care determină şi existenţa unei minuscule şopîrle.
Toata viaţa organismului reprezinta un slalom pe care creatura îl
face printre oportunităţi şi pericole, ea încercînd să intre în reacţie
cu oportunităţile şi să evite intrarea în reacţie cu pericolele, într-un
dans nebun al reacţiilor chimice şi al interacţiunilor fizice. Şi în
cadrul acestui dans nebun al supravieţuirii, este esenţial ca organismul
să identifice corect atît oportunităţile cît şi pericolele.
Pentru această activitate de bază, viaţa a dezvoltat organe de simţ care creează o reprezentare a mediului exterior organismului, prin
acumularea de informaţii din afară. Organele de simţ nu sînt decît porţi
specializate prin care părţi infime din mediul exterior sînt incluse înăuntrul organismului, iar informaţia din ele este stocată şi
interpretată. De exemplu, simţul gustului este un simţ rudimentar,
probabil evoluat din simţul tactil; el funcţionează prin interpretarea
mesajului chimic al unei părţi din mediul exterior care ajunge înăuntrul
organismului; acest simţ este insuficient adeseori în ceea ce priveşte
reprezentarea mediului în oportunităţi şi pericole, deoarece adeseori,
atît oportunităţile cît şi pericolele sînt reprezentate de alte
vieţuitoare, alte vieţuitoare din care este foarte dificilă extragerea
unei mostre pentru gustat.
Un simţ
ceva mai elevat pe scara evoluţiei este simţul olfactiv, cel care
funcţionează la fel ca gustul doar că se foloseşte de faptul că atît
obiectele cît şi vieţuitoarele deţin o adevărata "aură olfactivă" iar
moleculele lor sînt împrastiate mult mai departe decît ne apare nouă la o
analiză vizuală obişnuită şi mult mai departe decît conturul lor care
ne parvine vizual. Aceste molecule sînt stocate şi interpretate
aproximativ după aceeaşi reţetă după care funcţionează şi simţul
gustului. Simţuri mai puternice
sînt auzul şi văzul şi acestea bat pînă la distante de zeci de
kilometri, detectînd pericolele şi oportunităţile după modul în care se
reflectă lumina pe suprafaţa lor şi respectiv după vibraţiile pe care
acestea le emit. Reptilele şi liliecii deţin simţuri mai neobişnuite,
avînd respectiv mijloace specializate de detecţie a căldurii şi de
vedere prin ultrasunete.
Toate
aceste simţuri laolaltă vin şi creează o reprezentare a realităţii
exterioare, care deşi nu este tocmai perfectă, ea dă de veste
vieţuitoarei despre pericolele şi oportunităţile aflate împrejur. Cu cît
imaginea mai precisă cu atît şansele de supravieţuire mai mari; cu cît
imaginea mai distorsionată şi mai falsă, cu atît şansele de
supravieţuire mai mici. Astfel, dacă sistemele de detecţie şi
reprezentare ale realităţii funcţioneaza nesatisfăcător şi
oportunităţile nu sînt descoperite, o moarte lentă este cea mai
probabilă, iar atunci cînd pericolele nu sînt descoperite, o moarte
rapidă este garantată. Un animal care vede o imagine falsă este un animal orb, unul care aude un sunet fals este un animal surd şi un om care crede o minciună este handicapat într-un mod grav.
Gradul în
care realitatea coincide cu reprezentarea devine astfel esenţial pentru
supravieţuire şi teoria spune că de aceea a şi evoluat această
reprezentare sofisticată a realităţii la cele mai multe dintre animale,
deoarece ea este necesară supravieţuirii şi potenţează viaţa. Exista
totuşi vieţuitoare care au alte metode de adaptare, care folosesc
reprezentări rudimentare ale exteriorului dar care suplinesc prin număr,
aşa cum sînt bacteriile sau plantele, dar şi la acestea trebuie să existe o
reprezentare primitivă a mediului exterior, o amprentă a sa, şi aceasta
amprenta rămîne esenţială. O plantă trebuie să detecteze corect lumina
şi pămîntul căci frunzele crescute în întuneric şi rădăcinile crescute
în aer nu o vor ajuta sa trăiască.
Capacitatea de-a reprezenta corect realitatea a atins apogeul la specia
umană, şi acea reprezentare a realităţii de cea mai înaltă calitate se
numeşte în limbajul nostru adevăr. Calitatea cea mai proastă a unei
reprezentări a realităţii se numeşte minciună sau decepţie. Minciuna
este reprezentarea unei oportunităţi ca un pericol sau a unui pericol ca
o oportunitate. Noi reprezentam realitatea într-un mod mult mai
sofisticat decît o face o simplă poză sau experienţa unui miros sau a
unui sunet, o facem prin multe formule, cifre şi litere, adeseori baze
întregi de date.
Unii se gîndesc
la om ca la o creatură cumva ieşită din tiparele şi decorul obişnuit al
regnului animal şi al celui vegetal, însă civilizaţia noastră pe cît de
sofisticată este, pe atît de precis respectă dictatele ancestrale ale
vieţii. Toate telescoapele, microscoapele şi antenele noastre, toate
detectoarele întregului spectru electromagnetic, seismografele,
submarinele şi aceleratoarele de particule, toate ştiinţele cercetării
trecutului şi ale viitorului, fizica, astronomia, chimia, istoria şi
arheologia, nu sînt decît instrumente specializate de simţ, cu care noi
mirosim, vedem, auzim şi interpretăm trecutul şi viitorul, vedem
imaginea realităţii la distanţe de miliarde de ani lumină şi imaginea
realităţii infinit de mici, şi facem asta pentru a detecta pericolele şi
oportunităţile. Aceasta este funcţia vieţii, aceasta este structura şi
manifestarea ei, viaţa este o perpetuare a propriei sale existenţe.
Se întîmplă că avem în acest moment o imagine foarte precisă a
realităţii, cunoaştem care-s cele mai mari pericole şi care-s cele mai
mari oportunităţi pentru noi la momentul actual. Ei bine, chiar noi sintem, chiar noi
înşine reprezentăm cel mai mare pericol şi cea mai mare oportunitate. Cea mai mare oportunitate şi cel mai mare pericol nu se află în spaţiul
stelar, nici în miezul planetei sau în străfundurile microcosmosului ci
se află în noi, noi sintem cel mai mare potenţial de creaţie si de
distrugere.
Noi sîntem cel mai mare pericol atunci cînd trăim în minciună şi sîntem
cea mai mare oportunitate cînd trăim în adevăr.
Şi adevărul este ca foarte mulţi oameni trăiesc în minciuna, cei mai mulţi dintre ei înfricoşaţi de false pericole şi urmărind false oportunităţi - aceasta este reţeta pentru autodistrugere. Decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trăi o viaţă bună minţindu-se pe ei însişi şi la fel de decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trai o viaţă bună minţind pe alţii. Ca oameni decepţionaţi ei toţi îşi reduc considerabil şansele de supravieţuire, dupa grandoarea minciunii pe care o spun sau pe care o trăiesc.
Şi adevărul este ca foarte mulţi oameni trăiesc în minciuna, cei mai mulţi dintre ei înfricoşaţi de false pericole şi urmărind false oportunităţi - aceasta este reţeta pentru autodistrugere. Decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trăi o viaţă bună minţindu-se pe ei însişi şi la fel de decepţionaţi sînt aceia care cred că vor trai o viaţă bună minţind pe alţii. Ca oameni decepţionaţi ei toţi îşi reduc considerabil şansele de supravieţuire, dupa grandoarea minciunii pe care o spun sau pe care o trăiesc.
Iar cei care
vor sa trăiască în lumină şi nu în întuneric, sînt convocaţi şi invocaţi
să procedeze cu fervoare la distrugerea minciunii, să o stîrpească de
la radacină. În timp ce este foarte dificil să descoperim care sînt cele
mai importante adevăruri şi cum ar putea fi acelea exprimate, este mult
mai uşor să vedem care sînt minciunile cele mai mari şi mai gogonate,
cele care au cea mai mare întindere, cea mai mare putere şi cel mai mare
potenţial de daune. Acestea nu sînt lucruri care ţin de
individualitatea unor persoane ci sînt minciuni colective, susţinute de
societăţi întregi. Dacă vom extermina pe toţi mincinoşii chiar în
momentul de faţă, probabil că n-ar mai rămîne nimeni în picioare şi
problema tot nu va fi rezolvată. Lupta nu este impotriva oamenilor ci a
ideologiilor şi informaţiilor false care îi manipulează. Să le luam în primire, să le
lovim fără încetare, sa nu le lăsăm sa respire; distrugînd minciuna şi
punînd adevărul în locul ei, vom crea şi vom susţine viaţa.