Cum se fac statistici în România

    Trebuie conştientizat faptul că foarte multe politici publice sunt bazate pe date rezultate din statistici şi că "argumentarea" acelor politici publice conţine datele provenite din respectivele statistici. Totuşi, de la datele unor statistici şi până la adevăr este o cale foarte lungă, întortocheată şi plină de capcane lingvistice plantate de către autorii studiilor în discuţie, nişte adevăraţi torţionari ai limbajului.

    Iată cum sună concluzia unui studiu executat de către IRES despre percepţia publică a şcolii româneşti în ceea ce priveşte prezenţa religiei în şcoli:

    "Prezenţa religiei în şcoli este considerat un act necesar. Numai 25% dintre români susţin că promovarea unui cult religios în şcoli ar trebui interzisă , în timp ce 72% sunt în dezacord cu această opţiune."

    Întrebarea la care au trebuit să răspundă cetăţenii a fost următoarea:

Sunteţi de acord cu afirmaţia: Promovarea unui cult religios în şcoli trebuie interzisă? 

La aceasta 25% au răspuns da, 72% nu, iar 3% s-au abţinut. Plecând de la aceste date a fost trasă concluzia conform căreia prezenţa religiei în şcoli este un act necesar. Să vedem cum:

    1. Întrebarea nu adresează subiectul în dispută, adică orele de religie, ci o chestiune care conţine mai multe comportamente printre care se încadrează şi orele de religie. Mai exact, orele de religie se încadrează la promovarea unui cult religios în şcoli dar nu epuizează complet plaja semantică a conceptului de promovare a unui cult religios. Acesta mai poate include o slujbă la început de an, sfinţirea unei şcoli, afişarea unei icoane în sălile de curs, prozelitism religios făcut de profesori sau de către elevi, etc. Doar de aici prin echivocarea "orelor de religie" cu "promovarea unui cult religios" o parte din opoziţie este desfiinţată şi aici mă includ şi eu, deoarece fiind pentru libertate de expresie nu pot afirma că doresc să-i fie interzis unui coleg să-mi vorbească despre Iisus Hristos şi să susţin în acelaşi timp că nu sunt un ipocrit nesimţit. Pe de altă parte unul dintre sloganurile mele este "Lăsaţi creştinii să vină la mine!" că doar vin pe socoteala lor. Păcat că nu mai sunt la şcoală căci m-aş fi distrat copios cu ei.

    Situaţia este echivalentă cu aceea a unui studiu în care se întreabă cetăţenii dacă sunt de acord cu interzicerea consumului de droguri, după care li se pune în faţă faptul că tocmai au renunţat la alcool şi tutun deoarece şi acestea sunt droguri (ceea ce oricum este adevărat).

    2. Mai departe trecem la semnificaţia termenilor "interzis" şi "impus". Problema promovării unui cult religios poate fi exprimată prin două întrebări care la nivel logic vizează aceeaşi chestiune, însă la nivel emoţional generează răspunsuri diferite:

a) - Sunteţi de acord că promovarea unui cult religios în şcoli trebuie interzisă?

b) - Sunteţi de acord că promovarea unui cult religios în şcoli trebuie impusă?

    În cazul variantei a se face apel puternic la frica religioşilor de-a le fi excluse anumite manifestări religioase în timp ce în cazul b se face apel la frica nereligioşilor de-a fi obligaţi să participe la manifestări pe care aceştia le detestă. În cazul acelora care nu au o părere clară despre subiect, dacă întrebarea este pusă sub forma a vor adera la poziţia pro-religie iar dacă întrebarea este pusă sub forma b vor adera la poziţia anti-religie. Acest comportament este bazat pe faptul că toţi oamenii vor dori să aibă cât mai puţine interdicţii şi cât mai puţine lucruri impuse, deoarece acestea consistă într-o restrângere a puterii lor de decizie. De aici tendinţa de-a răspunde negativ la ambele formulări. Ca atare poziţia unui individ faţă de un anumit subiect poate fi modificată pe baza tendinţei spre libertate decizională doar folosind un tip de exprimare care maschează un apel la frică. Întrebarea pusă sub o formă netendenţioasă ar suna cam aşa:

x) - Sunteţi de acord cu promovarea unui cult religios în şcoli?

    3. Ei bine, după ce întrebarea a fost echivocată înspre poziţia pro-religioasă şi s-a făcut şi apel mascat la frică, avem procentele, adică datele studiului. Ce facem cu ele? Evident, tragem concluzia. Iar concluzia este bazată pe un non sequitur grosolan. Chiar dacă toţi repondenţii ar fi afirmat că nu sunt de acord cu interzicerea promovării unui cult religios în şcoli nu rezultă de pe nicăieri că doresc opusul, adică promovarea cultului respectiv, aşa cum dacă nu eşti de acord cu interzicerea fumatului in spaţii publice nu înseamnă că o să consideri că fumatul este necesar în spaţiile publice. La fel, dacă nu eşti de acord cu interzicerea consumului de alcool nu înseamnă că în opinia ta este necesar ca toţi să stea beţi de dimineaţa şi până seara. Minciuni sfruntate împinse în faţă cu mult tupeu şi multă nesimţire. 

     Această statistică este irelevantă pentru o eventuală decizie care s-ar lua în cazul predării religiei deoarece consistă într-o altă eroare logică, apelul la majoritate. Chiar dacă am lua de bună propoziţia eronată conform căreia 72% dintre români consideră necesară religia în şcoli, de aici nu rezultă decât că 72% dintre români sunt tembeli, anacronici, sau spălaţi pe creier, nu că este necesară religia la şcoală. Necesară este studierea ştiinţei la biserică, aia este necesară. După mintea acestor primate, dacă 72% din populaţie (în loc de 42%) ar fi de acord cu geocentrismul ar trebui să studiem la şcoală despre Soare şi cum se învârte el în jurul Pământului.

   Deci religia e necesară în şcoli din cauză că unii fac echivocări, apel mascat la frică, non sequitur şi apel la turmă. Iată ce mai aflăm de pe site-ul lor:

 "Activitatea IRES este ghidată de valori precum integritatea, obiectivitatea, calitatea şi, nu în ultimul rând, imparţialitatea. Cercetatorii IRES ţintesc atât atingerea celor mai relevante subiecte, cât şi tratarea lor în cel mai obiectiv mod posibil. IRES nu işi va asuma o poziţie partizană în nici un sens şi nu va servi scopurile niciunei alte organizaţii, de orice natură."

    Uite unde se ascundeau integritatea, obiectivitatea şi nu în ultimul rând imparţialitatea. Astfel de specimene, care îşi folosesc capacităţile intelectuale (dezvoltate, trebuie să recunosc) pentru a imbeciliza populaţia mie îmi provoacă scârbă. Nu mai scriu nimic că îmi vine să vomit şi nu vreau s-o fac pe tastatură.

Apelul la majoritate - I

    Apelul la majoritate este un tip de inferenţă calificată ca fiind eroare logică şi încă una de foarte tristă amintire. Esenţa acestui procedeu ilogic constă în adoptarea unei poziţii doar din cauză că mulţi alţii o adoptă, însă faptul că mulţi oameni adoptă o poziţie nu spune nimic despre corectitudinea respectivei poziţii.

    Această metodă de-a ataşa o valoare de adevăr unei propoziţii se bazează pe credinţa conform căreia este imposibil ca atât de mulţi oameni să se afle în eroare. Credinţa iraţională în imposibilitatea erorii colective  izvorăşte din refuzul de-a accepta un fapt simplu: majoritatea oamenilor sunt dezinformaţi şi proşti. Iată un grafic care arată distribuţia inteligenţei şi a gradului de informare într-o populaţie:

    Nu doar inteligenţa şi gradul de informare variază conform cu graficul de mai sus ci aproape toate proprietăţile definite analog acestora; la fel arată şi distribuţia greutăţii, a înălţimii sau religiozităţii în cadrul populaţiei religioşilor.

    În ceea ce priveşte prostia populaţiei, în intervalul (μ - 3σ, μ - 2σ) se află retardaţii şi cei care au ca profesie absolută incultura, aproximativ 2,5% din populaţie.

    În intervalul (μ - 2σ, μ + 2σ) avem grosul populaţiei format din pseudoculţi slab informaţi, 95% din populaţie. Aceştia pot fi observaţi peste tot şi nu poţi scăpa de ei oriunde te-ai duce, tocmai pentru că sunt atât de mulţi.   Din această categorie faci parte tu, prietenii, rudele şi colegii tăi, şi spun asta deoarece prezentul articol este îndreptat către toţi cetăţenii, nu către publicul meu obişnuit.

    Publicul meu obişnuit (listat în mare parte la blogroll) face parte din categoria aflată în intervalul (μ +2σ, μ + 3σ), reprezintă tot 2,5% din populaţie şi consistă în oameni educaţi, informaţi şi sceptici, care sunt în stare să judece cu propriul cap şi să consulte dovezile fără să se bazeze pe părerile şi credinţele imensei turme de pseudoculţi dezinformaţi. Faptul că religia este unul dintre hobby-urile noastre este însă doar coincidental; există oameni la fel de educaţi ca ateii militanţi dar care au altfel de preocupări.

    E bine să precizez aici că acea curbă are forma din imagine indiferent de ţară sau de epocă. La fel arăta şi în Evul Mediu. Ceea ce într-adevăr diferă sunt sistemele de referinţă. De exemplu, proştii din Evul Mediu erau mai proşti decât proştii actuali, iar elita Evului Mediu era mult mai dezinformată decât elita actuală. Mai mult, există o majoritate de oameni care actualmente cunosc mult mai multe decât cunoşteau elitele Evului Mediu. Orice elev de generală care ştie că alchimia e o parascovenie caraghioasă îi este superior lui Isaac Newton în această privinţă. 

   O altă precizare pe care trebuie să o fac este aceea că doctrina determinismului genetic este una falsă. Într-adevăr omul se naşte cu nişte predispoziţii genetice însă modul în care acele predispoziţii se vor manifesta depinde de mediu în asemenea măsură încât îl poate face pe un individ să-i fie superior lui Isaac Newton din aproape toate punctele de vedere, în ciuda faptului că acela este dotat genetic pentru ştiinţe mult mai prost decât Newton. În ceea ce priveşte dezvoltarea unei fiinţe umane mediul social este esenţial iar acel mediu este creat de către noi, nu de altcineva. Proştii cei mulţi sunt creaţia unui sistem antieducaţional, care incriminează gândirea critică, diversitatea de opinii şi proslăveşte obedienţa, autoritarismul şi instinctul de turmă.

    A considera că părerea majorităţii despre o anumită chestiune este corectă doar din cauză că acest grup este foarte mare, echivalează cu a considera că pseudocultura şi slaba informare caracteristică majorităţii populaţiei reprezintă o bază solidă pentru a determina adevărul. Iar aceasta reprezintă în sine o dovadă pentru prostie şi pentru dezinformare.

   În mod cert majoritatea populaţiei nu este o sursă bună pentru extragerea de adevăruri şi principii de comportament. Singurele surse certificate pentru extracţia de adevăruri sunt raţionamentele corecte şi dovezile empirice, nu o majoritate, nu o minoritate nici vreun alt grup, decât dacă acel grup respectă regulile raţionamentelor corecte şi consultarea obiectivă a dovezilor. O informaţie nu trebuie acceptată pentru ca vine de la X sau de la Y, indiferent cine este X, cine este Y şi indiferent de numărul lor. 

    Pe scurt, cine se ia după proşti, este un dobitoc. În caz că nu vrei să te iei după proşti, ci după deştepţi, n-ai nimerit bine deoarece trebuie să ai un criteriu eficient pentru a-i separa pe unii de alţii şi ai ajuns de unde ai plecat, la modul în care poţi stabili dacă pretenţiile unora sau a altora sunt justificate. Tot trebuie să raţionezi corect, să cunoşti regulile raţionamentelor corecte, tehnicile de propagandă şi de manipulare, erorile de logică şi să consulţi întotdeauna dovezile empirice.

  O societate în care apelul la majoritate este considerat un comportament acceptabil este constituită din oi, nu din oameni. Toată lumea ştie acest lucru însă este dureroasă recunoaşterea lui. Chiar dacă este dureros, totuşi adevărul trebuie spus şi acceptat:

   Drept urmare iniţiez campania numită "ADEVĂRUL NU ESTE O INSULTĂ!" care s-ar putea materializa deocamdată în felul următor:

   Nu este acceptabil social să spui că majoritatea oamenilor sunt idioţi însă acesta este adevărul. Atunci când se face un apel la majoritate care întâmplător dă rezultatul corect, se punctează în mod politicos faptul că este un procedeu ilogic. Atunci când se invocă pe baza apelului la majoritate o tâmpenie sinistră care este crezută de majoritate prin deziluzie în masă trebuie răspuns în mod adecvat astfel:

     "Toţi cei care cred tâmpenia asta sunt idioţi, iar cel mai mare idiot eşti tu, deoarece te iei după alţi idioţi"

Propuneri pentru reforma creştinismului

    Iată aici o mică listă a unor idei care mi-au trecut prin cap în legătură cu reformarea religiei creştine, idei pe care le consider de bun simţ:

    1. Se ştie că Mântuitorul a suferit pe cruce pentru noi şi din cauza asta crucea este un sfânt obiect de cult. Se uită însă, că la suferinţa Mântuitorului au contribuit totodată biciul, cuiele, ciocanul şi coroana de spini. Propun deci ca şi acestea să fi declarate obiecte de cult, la fel de sfinte, şi să fie purtate de către credincioşi agăţate la gât de un lanţ. De asemeni, propun să fie construite şi câteva biserici cu ciocane în vârful turlelor.

    2. Credinţa creştină se propagă cel mai eficient speriindu-i şi ameninţându-i pe copii cu chinurile Iadului. Dar nu este singurul lucru cu care pot fi speriaţi copiii. Propun deci ca pe viitor, cei care nu vor să-l accepte pe Iisus Hristos ca mântuitor să fie ameninţaţi că nu li se va mai da voie afară să se joace mijita sau şotron, că vor fi trimişi la colţul de ruşine, că nu le mai dăm voie la calculator, că îi punem să strângă scamele de pe jos şi nu le mai cumpărăm Topi Top, vată de zahăr şi îngheţată. Dacă nici aşa nu merge putem să-i speriem cu Bau Bau, Omul Negru, sau le spunem că or sa-i fure ţiganii.

    3. Propun să fie canonizaţi de urgenţă următorii sfinţi şi următoarele sfinte pentru servicii incontestabile aduse promovării dreptei religii creştine: Sfânta Îndoctrinare Religioasă, Sfânta Naivitate, Sfânta Insecuritate Socială, Sfântul Bias Cognitiv, Sfânta Pareidolia, Sfânta Selecţie Observaţională, Sfânta Inchiziţie, Sfântul Stat Teocrat, Sfântul Intelligent Design, Sfintele Surori Superstiţia şi Gândirea Magică, şi nu în ultimul rând, Sfinţii mucenici Apelul la Ignoranţă şi Apelul la Turmă.

    4. Din întâmplare avem nişte prenume care desemnează faptul că purtătorul lor este un creştin; acestea sunt Cristian şi Cristina. Dar noi ştim că creştinismul este de mai multe feluri şi ca atare ne trebuie nume şi pentru denominaţiile specifice: Cristian Catolicul şi Cristina Baptista; Mormonel şi Mormoneea, Cristian după calendarul vechi şi Cristian după calendarul nou, Cristina Adventista şi Cristina Metodista, Ortodoxel, Reformel şi  Protestantu'.

    5. Preoţii creştini trebuie să cunoască învăţăturile din Sfintele Evanghelii, dar să nu uităm că Iisus Hristos s-a ocupat şi cu tâmplăria; propun deci ca popii să înveţe şi tâmplăria - nu ar fi rău pentru ei să cunoască o meserie.

    6. Biserica trebuie să stabilească mai devreme sau mai târziu dacă Sfânta Cuminecătură este de post sau nu, căci dacă e doar pâine atunci e de post, dar dacă e carnea şi sângele lui Hristos rezultă că e de dulce. Trebuie să ştim acest lucru ca nu cumva să mâncăm carne în post şi să păcătuim. De mult mă întreb cum se poate împărtăşi un vegetarian şi tot nu reuşesc să-mi explic.

    7. Că tot veni vorba de post. În timpul postului ne abţinem de la mâncare pentru a ne concentra mai mult pe spirit şi pentru a trece trupul într-un plan secund, refuzând satisfacerea acestei nevoi fiziologice. Mai există şi alte nevoi fiziologice de la care ne putem abţine pentru a intra în comuniune mai adâncă cu Dumnezeu. Propun deci să ţinem post şi de la a face pipi, iar atunci când ne vine să ne satisfacem această nevoie fiziologică să mai strângem puţin din picioare, mai topăim puţin prin cameră ca să mai amânăm momentul satisfacerii nevoii, exact aşa cum facem atunci când este ocupat la WC. Astfel, abţinându-ne de la pipi, ne vom controla mai bine pornirile trupului şi ne vom axa mai mult pe nevoile spirituale.

    8. De Paşte, ştim că Iisus a murit, apoi a înviat după trei zile şi de aceea de modificăm formula obişnuită de salut cu binecunoscutele "Hristos a înviat! / Adevărat c-a-nviat!" Propun deci ca în cele trei zile în care Mântuitorul a fost mort să schimbăm formula de salut într-un mod adecvat şi să ne spunem: "Hristos a decedat! / Adevărat c-a decedat!"

    9. În timpul slujbei pentru cununia religioasă de spune de 3 ori: "Se cunună robul lui Dumnezeu Florin cu roaba lui Dumnezeu Mirandolina...", dar este mai bine să spunem acest lucru de 333 de ori, deoarece 333 este un număr mult mai magic decât 3, având în componenţa lui pe 3 de exact 3 ori. Este de trei ori mai magic, adică magic de magic. Tot cu ocazia asta, miresei i se spune să se înmulţească ca Rahela, însă Rahela a avut doar doi copii, pe Iosif şi pe Beniamin. Mult mai bine ar fi dacă miresei i s-ar ura să se înmulţească ca iepurii sau ca ciupercile după ploaie.

    10. Cu ocazia ultimei plăgi venite asupra Egiptului, Dumnezeu a cerut israeliţilor să taie un miel şi să mânjească uşile caselor cu sângele acestuia pentru ca îngerul morţii să poată deosebi pe Israel de Egipt. De atunci a rămas obiceiul cu tăierea mielului de Paşte, însă noi în secolul XXI putem lăsa sângele în interiorul mielului şi putem folosi alte substanţe roşii pentru a ne mânji uşile de Paşti. Se pot utiliza cu succes salata de sfeclă roşie sau sucul de tomate, iar pentru carne se poate face un drum până la supermarket în vederea achiziţionării de găini congelate şi mezeluri Campofrio.

   11. Religia creştină spune că imediat ce este fecundat, ovulul are suflet. Ba, sunt unii care susţin că ovulul şi cu spermatozoidul sunt nişte semisuflete care devin unul în momentul concepţiei. Motto-ul unui adevărat creştin trebuie să fie: "nici un suflet nebotezat", fie el semisuflet sau întreg. În acest context ar fi de dorit ca femeile să vină la biserică în special în perioada menstruaţiei şi să lase tampoanele lângă cristelniţă pentru a fi botezate, deoarece pot conţine ovulul. Mult mai important este ca bărbaţii să aducă la sfânta biserică toţi spermatozoizii pe care îi produc, pentru a fi şi aceştia botezaţi şi binecuvântaţi de preot. Altfel ar fi o pierdere de miliarde de miliarde de suflete pentru religia creştină.

    12. Avem în această ţară o problemă cu artrita reumatoidă de care suferă foarte multe persoane, persoane care trebuie să meargă la biserică şi să se pună în genunchi în faţa preotului. Pentru a scuti aceste persoane de suferinţă şi pentru a satisface dorinţa preoţilor de-ai vedea pe toţi oamenii îngenuncheaţi am putea investi în cercetarea din domeniul opticii, pentru descoperirea unor ochelari care distorsionează imaginea în aşa mod încât, uitându-te prin ei, toţi oamenii să apară îngenuncheaţi. În caz că unii preoţi nu vor dori să poarte aceşti ochelari, putem face altă mişcare pentru a ne uita la ei de jos în sus, astfel încât să fie satisfăcuţi: ne întoarcem cu fundul la preot şi ne băgăm capul între picioare.

    Mă opresc la 12 deoarece 12 e număr magic, vezi cei 12 apostoli, cele 12 seminţii ale Israelului, cele 12 degete pe care le au cei cu polidactilie, cele 12 luni ale anului şi cele 12 ore împlinite de când n-am mai mâncat.

Parteneriatul stat - biserică este pro-ateism

    Unii dintre susţinătorii secularismului din această ţară au abordat tema parteneriatului dintre stat şi culte în câteva articole care sunt listate aici. Atmosfera generală exprimată în aceste articole este una negativistă însă eu am să fac un mic exerciţiu de perspectivă pentru a arăta că dracul teocrat nu este atât de negru pe cum pare.

    Aşa după cum ne-au obişnuit, guvernanţii noştri privesc lucrurile pe termen scurt şi foarte scurt, fiind probabil incapabili să gândească nişte politici care să aibă efect în viitorul îndepărtat. Nici măcar nu trebuie să gândească, mai ales că nu le place această activitate; ar putea foarte bine să se uite prin ograda vecinilor suedezi, norvegieni sau danezi ca să vadă cum se face treaba. Ei însă, preferă să se inspire de la colegii lor de specie din Arabia Saudită, confundând sursa bunăstării de acolo (petrolul) cu sistemul teocratic şi antiuman existent.

    Legea în sine este una obscenă, deoarece dă o mare parte din buget în administrarea celor care se ocupă în mod tradiţional cu practicile oculte, invocarea spiritelor, a morţilor şi spălarea pe creier a viilor. Unde anume se intersectează capacitatea de boscoroditor al aberaţiilor biblice cu cea de asistent social mie îmi scapă. Se intersectează în schimb banii publici cu setea neostoită de expansiune a BOR . Cei care depind de protecţia socială se pot aştepta în acest context la protecţie socială postmortem sau la protecţie socială de tip creştin-ortodox conformă cu versetul:

    1 Petru 4:12:   

Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei Lui. 

    Actualmente, chiar dacă gradul de încredere al populaţiei în biserică este în scădere, el este de trei ori mai mare decât gradele de încredere pe care le au românii în instituţiile preşedinţiei, guvernului şi parlamentului însumate, nu luate separat. În caz că Traian Băsescu va promulga legea, responsabilitatea protecţiei sociale va coborî treptat de pe umerii guvernului şi se va urca pe umerii bisericii. Pe de altă parte, presiunea socială exercitată asupra reprezentanţilor bisericii este mult mai puternică decât cea exercitată asupra reprezentanţilor statului, din cauză că aceştia susţin că nu sunt nişte mamifere ordinare supuse greşelii, minciunii, avariţiei sau ipocriziei, ci papagalii lui Dumnezeu pe Pamânt. 

    Mai mult, în cazul promulgării legii, infracţiunile bisericeşti vor creşte şi se vor înmulţi mai abitir decât poporul lui Israel în Biblie. Presa de orice tip, inclusiv tabloidele, abia aşteapta să scrie materiale despre fapte şi întâmplări cu conotaţii negative şi ameninţătoare, care se pliază atât de bine pe circuitele neuronale ale românilor subculţi. În nici un caz nu ar putea să iasă rău pentru ateism, dar va ieşi din cale afară de rău pentru cei care depind de protecţia socială. Dacă se promulgă legea, statul o să pună cruce bisericii şi slujitorilor ei. Capitalul de încredere existent în prezent în biserică va descreşte mult mai rapid decât a făcut-o până acum.

    Totuşi, nu sunt atât de cinic şi de sarcastic încât să îmi doresc să treacă această lege infamă, doar pentru că pe baza suferinţei unor nefericiţi biserica o să piardă câteva procente. În materie de cinism şi sarcasm nu pot spera că o să ajung vreodată să mă compar cu statul român şi cu BOR, două organizaţii care pozează în apărătoare ale intereselor cetăţenilor din a căror bani trăiesc şi care sunt specializate doar în a ieşi bine în poze, pe cheltuiala noastră.

Încrederea în biserică la români

    Conform acestui sondaj de opinie aflăm că încrederea românilor în biserică a scăzut de la 89,3% în ianuarie 2009 până la 81,9% în ianuarie 2011. Faptul că încrederea în biserică a scăzut e un lucru bun, însă procentul până la care a scăzut este de-a dreptul sinistru. Dintre toate instituţiile menţionate acolo, biserica se detaşază clar, şi la procentul de încredere şi la obiectul activităţii. 

    Poliţia şi cu armata pot să te mintă că au grijă de securitatea ta; guvernul poate să te mintă că are grijă de administrarea taxelor pe care le plăteşti la stat pentru anumite servicii; justiţia poate să te mintă că îţi face dreptate, parlamentul că votează legi care sunt utile populaţiei şi nu parlamentului. Probabil că utilitatea acestor instituţii a devenit aici parţial o minciună din cauza incompentenţei celor care le reprezintă, însă ideea de principiu în baza cărora funcţionează nu este fundamental tembelă. Ca dovadă stau alte state în care instituţiile respective chiar îşi fac treaba, şi din cauză că îşi fac treaba sunt şi foarte reduse numeric. 

    Spre deosebire de minciunile acestora, minciunile bisericii - în care românii au cea mai mare încredere - nu sunt absurde doar transpuse în practică ci fundamental imbecile. Dintre toate instituţiile ţării, românii au cea mai mare încredere în cea mai mincinoasă dintre ele, aceea care te învaţă că există un individ invizibil în ceruri care a lăsat vorbă printr-o carte scrisă în epoca bronzului că trebuie să plăteşti bani la popi ca să-ţi boteze copiii - şi la suprafaţă prin băgarea în cristelniţă, şi înăuntru prin spălarea creierului cu dogmele creştine. Trebuie să-i botezi pe toate părţile până le intră în cap faptul că trebuie să aibă încredere în cea mai gogonată minciună existentă în spaţiul public, cea promovată de biserică. 

    Individul invizibil şi indivizibil, care constă într-un tată, într-un duh şi într-un fiu, a mai lăsat vorbă că dacă nu plăteşti bani la popi atunci când vrei să te aşezi la casa ta cu o persoană de care ţi-a plăcut, o să te prăjească la foc încins pentru eternitate, deoarece te iubeşte. Dacă se întâmplă să mori şi să scapi de toată parascovenia religioasă poţi să te consideri fericit; rudele tale nu au scăpat. Conform spuselor bisericii, trebuie să plătească şi de data asta la popi ca nu cumva invizibilul din cer, degrabă vărsător de sânge nevinovat să nu-şi facă de cap cu defunctul. 

    A face pe un om nevinovat să creadă ca adevărate aceste minciuni sfruntate sunt adevărate reprezintă o oroare iar a face campanie împotriva lor, o onoare. Spaţiul public este invadat din toate părţile de minciuni de tot felul, ticluite cât mai frumos posibil, însă minciuna bisericească este minciuna supremă şi până când aceasta nu va fi desfiinţată sunt slabe şansele ca celelalte să-şi afle obştescul sfârşit sub asediul gândirii critice. Odată ce aceasta îşi va găsi locul în rândul altor mituri - crezute ca fiind la fel de adevărate -  minciunile despre Zeus, Apollo, Thor, Isis sau Osiris, poate că specia umană îşi va recunoaşte istoria şi va realiza cât de uşor este produsă halucinaţia în masă, cu scopul evident al eliminării ei în perspectivă.