Pagini

marți, 27 iulie 2010

Creştinismul, cultul morţii

Religia creştină are două mari probleme cu specia umană. Una este faptul că e falsă, iar pe de altă parte mai este şi nocivă. Dominaţia de secole a acestei ideologii defecte asupra societăţii şi-a lăsat amprenta atât de adânc încât chiar majoritatea indivizilor seculari sau areligioşi încă susţine câteva dintre perceptele creştine, percepte care le-au parvenit prin persoane terţe şi prin mentalul colectiv. Să ne uităm la ideile cu care este asociat creştinismul:
-pasivitate
-supunere
-resemnare
-conformism
-acceptarea vieţii aşa cum e
-complacere în lipsuri materiale şi intelectuale
-anihilarea orgoliului şi a respectului faţă de sine al oamenilor
-apologia suferinţei şi a umilinţei ca virtuţi
-menţinerea ordinii sociale curente în orice moment al istoriei
-obedienţă oarbă faţă de reguli
-toleranţă nejustificată în faţa abuzurilor
-inacţiune în faţă nedreptăţii
Creştinismul promovează modelarea nevoilor fiinţei umane după cerinţele exteriorului, iar eu promovez ideea opusă, modificarea exteriorului după dorinţele individului. Noi, oamenii considerăm vieţuitoarele care funcţionează după prima opţiune ca fiind lipsite de ceva anume. Ceva esenţial. Acestea sunt plantele. Suntem oameni şi ne considerăm astfel deoarece avem dorinţa şi posibilitatea de-a modifica exteriorul după propriile nevoi. Oameni deci să fim, nu plante creştine.
Fiind un cult mesianico-apocaliptic al morţii, care profeţea distrugerea totală lumii aşa cum era cunoscută acum 2000 de ani nici nu ne puteam aştepta la altceva. Viaţa din perspectiva creştinismului nu avea nici o valoare deoarece toţi creştinii aşteptau apocalipsa. Pe aceste baze este inutil să te lupţi pentru a-ţi ridica nivelul de trai, pentru a ridica nivelul de trai al altora, este inutil să încerci să construieşti ceva. Creştinismul este o pregătire perpetuă pentru moarte.
Din cauza asta a apărut şi reforma, deoarece oamenii se săturaseră să trăiască ca şi când ar veni în orice clipă sfârşitul lumii, se săturaseră să trăiască fără să aibă alte direcţii de acţiune în afară de cele implementate de biserică şi să li se spună că singurele lucruri care merită făcute sunt sacrificiile interminabile pentru obţinerea vieţii eterne. A se reţine că motorul reformei nu are nimic creştin în el, ci a fost doar o modalitate pe care creştinii secolului XVI au găsit-o să pervertească dogma creştină de atunci în aşa fel încât să le permită un trai decent. Motorul reformei nu a fost creştinismul lui Martin Luther ci revolta normală, umană, împotriva Bisericii Catolice ale cărei singure scopuri erau eradicarea oricărei tendinţe de reformare a societăţii şi îngheţarea ei într-un Ev Mediu etern. Ce s-a făcut atunci a fost un lucru necesar, însă mentalităţile defetiste creştine nu au fost eradicate complet, aşa cum trebuie să se întâmple cu nişte gunoaie ideologice ale unui probabil predicator sociopat şi grav dereglat mintal din Orientul Mijlociu.
Creştinismul echivaleză fiinţa umană cu o plantă care aşteaptă să se usuce, iar din ale ei seminţe să crească alte plante care să aibă o existenţă identică cu cea a plantei originare. Asta nu e evoluţie, este încremenire în timp, demnă nici măcar de o rocă. Dacă s-ar pune cineva să decidă care este diferenţa între viu şi mort, atunci răspunsul natural ar fi că moartea este esenţa creştinismului în timp ce viaţa este principiul opus.
Aceste idei nefericite ale creştinismului, promovate la scară largă, încă îşi mai arată colţii în societatea modernă chiar şi printre necreştini. Mentalitatea defetist creştină trebuie extermintă şi înlocuită cu o gândire demnă de secolul XXI. Trebuie să fie înţeles că direcţiile următoare ţin de logică şi de bun simţ. Trebuie înţeles că:
-revolta împotriva nedreptăţii este justificată şi de dorit,
-responsabilitatea civică este necesară,
-doar prin promovarea nonconformismului, a diversităţii şi a individualităţii poate proveni toleranţa în mod natural, nu din impunerea ei sub ameninţarea torturii eterne.
-dorinţa de bunăstare materială şi intelectuală face parte din natura umană nu este vreo dorinţă satanică,
-la fel de necesară este expunerea paraziţilor sociali, a mincinoşilor, şarlatanilor şi oamenilor care îşi imaginează că au drept divin de-a dicta altora ce să facă în viaţă ca ceea ce sunt, adică nişte elemente indezirabile. În societăţile mult mai avansate ale animalelor "inferioare" astfel de specimene nu sunt tolerate în cadrul grupului.
-Trebuie ca progresul ştiinţific şi tehnologic să devină scop şi nu mijloc, aşa cum e acum.
-schimbarea regulilor şi a ordinii existente nu este vreo plagă ci un fapt natural care trebuie acceptat, şi mai mult decât asta, promovat.
Mai trebuie înţeles că nu există nici un dumnezeu care trage sforile şi că specia umană este singura responsabilă pentru situaţia în care se afllă la un moment dat, nu altcineva sau altceva. Din sclavi ai lui Dumnezeu trebuie să devenim proprii noştri stăpâni. Iar cei care îşi imaginează că vor reuşi să ajungă la o adevărată civilizaţie independent de restul lumii sunt în poziţia unui despot din Evul Mediu care nu are curent electric, habar nu are cum funcţionează Cosmosul, căruia îi mor copiii de variolă sau de alte boli exterminate acum şi care crede că e vreo mare brânză pe suprafaţa planetei şi că are prea multă bunăstare.

vineri, 23 iulie 2010

Sarcina dovezii şi logica creştină

Nu credeam că o să ajung să-mi pierd vremea cu această tâmpenie, dar nişte creştini au reuşit să mă exaspereze. Problema pe scurt:

Ceea ce religioşii nu pricep (în principal în cazul dumnezeului lor) este că oricine face o afirmaţie trebuie să vină cu dovezi care să susţină acea afirmaţie, nu să ceară din partea interlocutorului dovezi care infirmă afirmaţia. Este sarcina aceluia care face afirmaţia să prezinte dovezile, nu a celuilalt să prezinte contradovezile.
Logica creştină sună cam aşa: 
Există Dumnezeu; nu poţi să-mi demonstrezi că nu există, ca atare rezultă că există. Sau forma prescurtată - demonstrează-mi că nu există Dumnezeu! Dacă nu poţi, atunci există. Ei bine, dacă asta e adevărată, la fel de adevărate sunt şi următoarele (să curgă blasfemia):

1. Dumnezeu este un cercopitec transcendent triped care se înmulţeşte prin icre. După ce le depune într-o damigeană, le fecundează singur, cu foarfeca de tăiat via. Să-mi demonstreze cineva că nu-i aşa!
2. Iisus Hristos s-a născut eunuc. Să arate cineva că greşesc. Dacă vă uitaţi în Biblie, nici nu scrie pe undeva cum că ar fi avut testicule, iar după ce doctrină a promovat, e clar că îi lipseau.
3. Demonstraţi-mi că nu există Moş Crăciun, zmei, fantome, Zeus, Cerber, Hades, Apollo, Thor, Isis, Şhiva, Quetzalcoatl, vampiri, moroi, strigoi, draci, dragoni, vrăjitoare care zboară cu mătura, spiriduşi, reptilieni, şerpilieni, peştilieni şi creştilieni. Dacă nu se poate, înseamnă că toţi aceştia există.
4. Se făcea că jucam şah cu calculatorul. Deodată unul dintre caii mei a prins viaţă, a zburat pe geam şi nu l-am mai văzut. Din cauza asta am pierdut jocul. Să-mi demonstreze cineva că mint. Poate să arate că mint? Dacă nu poate atunci înseamnă că spun adevărul.
5.  În Biblie Dumnezeu face băşcălie. De fapt şi de drept în Rai o să ajungă ateii ca răsplată pentru faptul că au avut spirit critic şi au fost sceptici. Creştinii au să fie torturaţi în Iad pentru eternitate din cauză că au fost creduli. Cine vrea să scape de această soartă crudă, ori să înceapă să înveţe în mama dracu' logica aia, ori să demostreze că Dumnezeu nu glumeşte în Biblie.
6. Chiar acuma, Dumnezeu, Hristos, Fecioara, cu sfinţii şi cu arhanghelii stau şi se masturbează uitându-se la creştinii care fac sex. De fapt din cauza asta am fost creaţi, ca să aibă Dumnezeu pornografie la dispoziţie. Dacă nu se poate demonstra contrariul înseamnă că e adevărat.
7. Dumnezeu face alergie la banane. Dacă nu se poate demonstra contrariul atunci e adevărat.
7' Dumnezeu nu face alergie la banane. Dacă nu se poate demonstra contrariul atunci e adevărat.
7" Dumnezeu nu a mâncat niciodată banane. Dacă nu se poate demonstra contrariul atunci e adevărat.
8. Povestea cu Scufiţa Roşie a fost transmisă într-un mod fals. Adevărul este că în fapt, nu lupul a mâncat-o pe bunicuţă ci bunicuţa pe lup. Iar vânătorul nu era vânător, ci era un angajat de la protecţia animalelor care împuşcat-o pe bunicuţa nehămesită şi a salvat lupul care era pe cale de dispariţie. Demonstraţi că n-am dreptate!
9. Toţi credincioşii creştini, la fel ca şi ceilalţi credincioşi halucinează în credinţa lor. Să demonstreze cineva că nu halucinează; dacă nu se poate rezultă că sunt toţi nişte halucinători. (Aceasta chiar se poate să fie adevărată, chiar dacă structura logică a argumentului este defectă).
10.Dumnezeul creştin a fost creat la rândul lui de un dumnezeu şi mai mare şi mai transcendent numit "Gigel de la Mihai Bravu". Eşecul în a demonstra că afirmaţia mea e falsă rezultă în adevărul ei.


Cred că am consumat destulă energie cu chestiunea asta. Dacă e cineva care a citit şi nu a înţeles ceea ce e de înţeles îi recomand călduros să se sinucidă în semn de protest faţă de propria sa capacitate intelectuală. 
Glumeam, evident. Nu instig pe nimeni la sinucidere. Cei pentru care am scris articolul ar putea s-o ia de bună. Măsura normală, decentă, care ar trebui să se ia în cazul unor asemenea specimene este să să fie internate într-o instituţie pentru oamenii cu nevoi speciale, sau să se ducă acolo de bunăvoie pentru a-şi rezolva nevoile speciale.

luni, 19 iulie 2010

De ce nu sunt un agnostic

Deoarece câţiva dintre colegii mei de blogosferă au scris nişte articole despre agnosticism am să-mi prezint şi eu poziţia relativ la acest subiect. Cine este interesat de articolele respective poate consulta linkurile următoare: Care este locul agnosticilor?, Din nou despre agnosticism, Despre agnosticism, Cine este Zeul Biblic? (discutia despre agnosticism merge mai departe) :) şi Teist agnostic.
Eu ma declar ateu gnostic (cu certitudine nu există Dumnezeu) iar diferenţa dintre mine şi cei care se declară atei agnostici nu rezidă în chestiuni de ordin logic ci de ordin semantic.
O primă poziţie a mea este aceea că refuz sintagma de certitudine absolută din motive de utilitate. Certitudinile absolute sunt inutile. Chiar dacă ştii sigur că nu o să-ţi pice un meteorit în cap, nu vei proceda la o acţiune diferită de aceea la care ai proceda dacă ştii că probabilitatea ca un meteorit să-ţi pice în cap este 0,00002%. Nimeni nu iese pe stradă şi se gândeşte la modul serios la această posibilitate, iar dacă există vreunul îi recomand eu la modul serios nişte psihiatri buni. Nu putem şti nimic cu certitudine absolută. Şi ce? Dacă tot nu ne foloseşte la nimic, de ce ne-am sinchisi de acest fapt?
Ca atare, în măsura în care cineva afirmă că ştie că nu există Moş Crăciun, Zâna Măseluţă sau dragoni transcendenţi, eu afirm în aceeaşi măsură că ştiu că nu există Dumnezeu. Ar fi un spectacol amuzant să vedem pe cineva care declară că este agnostic faţă de existenţa Moşului sau a Zânei Măseluţă.

Totodată refuz la nivel lingvistic echivocarea ilogică dintre termenul Dumnezeu şi: cauza necauzată, energia, legile fizicii, natura, conştiinţa transcendentă, şi orice altă aberaţie a teologilor care este menită doar să să-l scape pe dumnezeul biblic de şarjele ateiste sarcastice şi ridiculizante. Oricum toate argumentele lor pentru existenţa dumnezeilor de orice fel sunt mincinoase, dar ceea ce se întâmplă este că dezbaterea teist-ateistă iese din domeniul în care trebuie să stea şi ajunge la un nivel la care doar indivizii mai sofisticaţi pot înţelege ce se întâmplă. 
Cuvântul Dumnezeu (Dominus Deus - şeful zeilor) are o anume încărcătură semantică, de care teologii în cazul unei dezbateri vor să scape, dar când ajung prin biserici sau în faţa credincioşilor le povestesc tot despre psihopatul turbat, sadic şi oligofren din Biblie. Iar dacă cineva susţine ca psihopatul turbat este creatorul Universului, am destule citate şi povestiri din Biblie şi din doctrina creştină care arată în mod concludent că o asemenea afirmaţie este de-a dreptul cretină. Să nu uităm la ce a fost folosit acest Dumnezeu în timpul istoriei: sclavagism, discrimnare pe bază de rasă, religie, sex, torturi groaznice, genociduri, pogromuri, retard intelectual generalizat, imbecilizarea maselor, luptă susţinută împotriva ştiinţei, a metodei ştiinţifice şi a tehnologiei.

Asta înseamnă cuvântul pentru cei mai mulţi şi asta a însemnat din cele mai vechi timpuri. Dacă cineva îşi imaginează că eu mă joc de-a cuvintele şi de-a reprezentările, se înşeală. Comunicarea există deoarece noi, oamenii avem un set de valori comune, prin care toţi înţelegem acelaşi lucru. Atunci când acelaşi cuvânt înseamnă pentru cineva ceva iar pentru altcineva altceva, atunci comunicarea nu poate exista. Deci nu mă interesează acele speculaţii despre vreun creator al Universului care nu i-a pedepsit pe imaginarii Adam şi Eva deoarece aceştia ar fi făcut marmeladă din pomul cunoştinţei, nu am de gand să numesc Dumnezeu obiectul acelor speculaţii şi nici nu am să permit cuiva să-l numească astfel într-o discuţie cu mine. Asta ar însemna să dau apă la moară teologilor care îşi câştigă banii nu pe seama vreunui dumnezeu deist ci pe seama celui creştin.

Absolut nici un cuvânt din vocabularul vreunei limbi nu reprezintă atât de multe concepţii în capetele atâtor oameni precum conceptul de Dumnezeu. Iar asta se întâmplă, evident, deoarece acesta nu există, căci dacă exista am fi putut toţi aprecia ce proprietăţi are şi ce proprietăţi nu are de fapt.
Oricine îşi poate inventa dumnezei după plac, în lipsa totală din realitatea exterioară a acestor dumnezei. Dacă nu coincid cu cel din Biblie, cel care cu certitudine nu există, din punctul meu de vedere nu au decât să numească altfel chestia la care se referă şi atunci putem purta alte discuţii. Ca şi cum s-ar purta o discuţie despre nazism, în care unul dintre interolcutori vorbeşte despre Hitler, iar celălalt tot despre Hitler, dar se referă la căţelul lui de acasă pe care l-a denumit aşa deoarece i s-a părut că e simpatic numele. Să fim serioşi, aşa ceva nu se întâmplă şi e constrâns de regulile bunului simţ. 

Deci, nu există Dumnezeu, iar dacă ar exista ar fi din cale afară de trist pentru noi, să existe iar noi să fim sclavii lui. Ca atare - să cântăm şi să ne bucurăm! Nu există Dumnezeu!

luni, 12 iulie 2010

Miracole creştine

Eu am fost de când mă ştiu un mare amator de literatură fantastică şi mitologie. Încă mai sunt, dar acum prefer ştiinţifico-fantasticul, deoarece e mult mai fantastic decât fantasticul clasic. Găsesc că îmi stimulează imaginaţia. De cum am învăţat să citesc am început efectiv să devorez poveşti. Am citit cu mare plăcere basmele lui Petre Ispirescu, poveştile şi povestirile lui Creangă, mai multe volume de basme ale românilor, după care am trecut la "Poveşti Nemuritoare",cele ale fraţilor Grimm şi apoi la Legendele Olimpului, Iliada şi Odiseea, mitologia romană şi Marile legende ale lumii. Ca orice copil care se respectă.

Aveam în cap o lume fascinantă, populată de mume ale pădurii, zmei, balauri şi motani încălţaţi, greuceni, zgripsori uriaşi, zâne şi minotauri, hidre şi harpii, titani şi cerberi, zei şi demoni, spirite, eroi cu puteri supranaturale, întâmplări fantastice, substanţe şi obiecte cu capacităţi miraculoase şi cosmologii ciudate. Ca să nu vă daţi prematur cu părerea, în paralel citeam cărţile de geografie şi istorie ale maică-mii deşi nu ajunsesem încă în clasa a V-a, iar în acele manuale se învaţă prima dată despre galaxii, Calea Lactee, stele, Soare, mişcarea de rotaţie, mişcarea de revoluţie, relief, climă, maree, sistemul solar, dinamica plăcilor tectonice, atmosferă, biosferă şi alte nenorociri din astea, respectiv preistorie, evoluţionism, epoca primitivă, civilizaţiile antichităţii, civilizaţia greacă, cea romană, Sumerul, Egiptul, şi tot felul de chestii care erau cel puţin la fel de interesante ca respectivele poveşti.

Cam pe clasa a VII-a curiozitatea mea intelectuală s-a intersectat cu Sfanta Scriptură. 
Am citit acolo despre tranformarea nevestei lui Lot într-o stană de piatră - o chestie demult fumată, o mai întâlnisem în Greuceanu şi în legenda lui Perseus şi a monstruosului său scut.
Despre potop, pe care îl ştiam foarte bine din mitologia greacă.
Despre oprirea Soarelui şi Lunii, în Iosua, lucru pe care îl ştiam din nou tot din Greuceanu (mai citiţi-l odată că e distractiv). Acolo nişte zmei furaseră Luna şi Soarele de pe cer.
Pe lângă unele din întâmplările fantastice pe care le ştiam, câteva din "miracolele" biblice erau de-a dreptul ridicole - tufişul arzător, izvorârea apei în deşert, transformarea toiagului lui Aaron în şarpe, tranformarea apei în vin, mersul pe apă sau înmulţirea pâinilor şi a peştilor. Pentru personajele mitice despre care eu deja aveam cunoştinţă, acestea ar fi fost doar nişte trucuri de începător.
Tot în Biblie am citit despre despărţirea Mării Roşii; o glumă faţă de isprăvile lui Heracles, cel care a învins moartea şi care a ţinut pe umăr bolta cerească a cărui susţinător uzual era titanul Atlas.
Cât despre vindecările miraculoase din Noul Testament, nu pot să spun decât că Hristos încă nu aflase că totul se face cu apă vie şi cu apă moartă şi că minunea asta putea fi implementată la scară industrială cu destulă apă miraculoasă.

Cu alte cuvinte, nimic nou sub faţa soarelui în materie de mitologie. Iar acuma stau, mă uit în REALITATE şi mi se pare că mă uit la un tablou inspirat din cea mai fantastică povestire le care am avut acces vreodată. Există o categorie socială care, prin secole de îndoctrinare şi de rafinare evoluţionistă a tehnicilor de îndoctrinare religioasă a reuşit să proiecteze fantasticul în REALITATE, şi să o înlocuiască în mai multe puncte ale ei, puncte în care efectiv este determinat comportamentul oamenilor în lumea REALĂ.
Suntem în situaţia în care departamentele academice tratează la modul serios "compatibilitatea dintre ştiinţă şi religie". Ca şi cum la facultăţile de filozofie s-ar ţine conferinţe despre compatibilitatea dintre teoria gravitaţiei şi povestea lui Ţugulea, fiul unchiaşului si al mătuşii, sau despre compatibilitatea dintre mecanica fluidelor şi Legendele Olimpului. Exponenţii acestei categorii sociale, numiţi teologi, au pus toată cunoaşterea umană în slujba fantasmagoriilor religioase, şi astăzi ne trezim că avem discuţii care includ logica, epistemologia, evoluţionismul şi mecanica cuantică în confruntările pro şi contra religiei, care pe lângă faptul că nu este decât mitologia evreilor, mai conţine şi o sursă însemnată de mecanisme de control al maselor, de imbecilizare a populaţiei şi de tortură psihică cu ajutorul ameninţărilor succesive cu pedepse imaginare. Chiar chestiunile care ar fi primele responsabile de migrarea religiei în sfera căreia aparţine de drept - mitologia - chiar acelea (miracolele creştinismului) sunt folosite de către teologi ca argumente pentru a justifica adevărul minciunilor pe care le proferează, şi pe care nu le-aş mai numi minciuni dacă ar fi tratate în mod corect de toată lumea, aşa cum sunt tratate poveştile.

Şi poate că nici atât nu e destul. De bine de rău ai putea să ţii o conferinţă despre teoria relativităţii şi basmul "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" aşa, pentru amatorii de paralele, dar până una alta eu din poveştile pe care le-am citit nu am învăţat niciodată ceva rău. Întotdeauna cei răi (zmei, balauri) erau pedepsiţi de către cei buni care se trezeau la sfârşitul basmului cu vreo frumuseţe de fiică de împărat sau cu bunăstare materială, spre deosebire de maleficul Nou Testament care instigă la perpetuarea până în ultima clipă a nedreptăţii sociale. În loc să le fie citite copiilor în clasă nişte poveşti frumoase cu mesaje morale, li se dă pilda lui Avraam, acela care şi-ar fi înjunghiat copilul şi l-ar fi ars pe altarul psihopatului numit Yahweh şi li se spune că Biblia e cuvântul stăpânului absolut, un cuvânt plin de genocid, sclavagism, violuri, mutilări de toate felurile, ameninţări cu canibalism filicid, incesturi, epurări etnice şi torturi eterne în flăcările Iadului.

Din propria mea perspectivă acest tablou este prea absurd. Pot să înţeleg că oamenii nu se manifestă împotriva acestei absurdităţi doar din cauză că sunt obisnuiţi cu ea, din cauză că e peste tot. Însă faptul că absurditatea este găsită la orice pas, nu este în nici un fel un motiv să treci impasibil pe lângă ea şi să o concepi ca făcând parte dintr-o stare de "normalitate". La fel de normală părea starea în care oamenii credeau că Pământul e centrul Universului, că bolile sunt produse de mirosuri urâte, iar femeile şi cu africanii sunt fiinţe inferioare care nu merită să aibă drept de vot. Dimpotrivă, omniprezenţa absurdităţii este un motiv în plus pentru eliminarea ei din viaţa publică. 
 Imaginaţi-vă că sunteţi crescuţi într-un loc în care nu există religie. Şi că vine la voi cineva care vă povesteşte despre o carte scrisă de nişte barbari de acum 2500 de ani, în care scrie că e unul invizibil prin ceruri pe care-l interesează ce mănânci tu, cu cine faci sex şi când, care ardea tufişuri prin deşert şi pedepsea specia umană pentru că o femeie vorbise odată cu un şarpe(vorbitor). Reacţia pe care aţi avea-o faţă de un astfel din individ este reacţia normală pe care trebuie să o aibă orice om serios faţă de pretenţiile absurde ale religioşilor.

marți, 6 iulie 2010

Biserica - organizaţie de tip mafiot

Crima organizată este definită prin existenţa unor grupuri de infractori, structurate pe ideea înfăptuirii unor activităţi conspirative, având ca principal scop obţinerea de profituri ilicite. Una dintre cele mai comune şi mai extinse grupări de crimă organizată este biserica. Iată de ce:
Metoda preferată a bisericii este escrocheria. Pe lângă structura ierarhică reală, compusă din preoţi, arhiepiscopi, sfinţi părinţi, patriarhi sau papi, există şi o structură ierarhică imaginară care funcţionează în folosul celei reale şi care include dumnezei, draci, sfinţi, mucenici, apostoli şi profeţi.
La vârful acestei instituţii mafiote se află naşul cel mare, denumit Dumnezeu. Despre acesta se ştie că este un individ foarte răzbunător şi va recurge la orice fel de pedeapsă culminând cu tortura eternă. Pe acesta nu l-a văzut nimeni însă reputaţia sa este foarte bine stabilită de nenumăratele mărturii ale celor bătuţi de Dumnezeu cu: inundaţii, cutremure, secetă, cancer, sărăcie, prostie, creştinism, malformaţii congenitale, naşterea în România şi altele din aceeaşi categorie.
Principalul său purtător de cuvânt, pe nume Iisus Hristos prezintă oferta asociaţiei mafiote prin intermediul Evangheliei (vestea cea bună): 
- Ori faci ce îţi spun eu, ori naşul cel mare o să se ocupe de tine. Dacă însă te porţi bine şi plăteşti taxa de protecţie, noi o să avem grijă de tine, mai ales după ce mori.
Deoarece Iisus Hristos face parte din ierarhia imaginară a grupării mafiote, despre care se crede că locuieşte pe undeva prin ceruri, evanghelia este propovăduită aici de către reprezentanţii lui Hristos pe Pământ - popii. Treaba acestora este să pună în practică ameninţările cu tortura eternă şi să colecteze taxele de protecţie cu diferite ocazii, din care amintim aici clasicele nunţi, botezuri şi înmormântări.
Succesul acestei organizaţii este asigurat în primul rând de gradul de securizare şi izolare informaţională dintre nivelele ierarhiei. Acesta este atât de eficient construită încât chiar şi unii dintre popi cred că există ierarhia imaginară, deşi nu au văzut decât picturi cu reprezentanţii acelei ierarhii, numite icoane. Cei care cunosc ADEVĂRUL se comportă întotdeauna ca şi cum adevărul ar fi o minciună iar minciunile adevăr, ţinându-i  astfel pe ceilalţi în organizaţie. 
Ideea de bază este că biserica te apără de ea însăşi - contra taxelor plătite. Dacă nu ai şti ceea ce îţi spune biserica nu ai avea nici un motiv întemeiat să-i plăteşti ceva. Nu ai şti că există dumnezei şi nici nu te-ar interesa.
Biserica colaborează foarte bine cu cealaltă vestită grupare mafiotă, aceea care îţi zice că ai semnat nu ştiu ce contract social cu ea (pe care tu nu l-ai semnat niciodată) şi că în virtutea acestui contract trebuie să plăteşti, da, din nou, taxe. Taxe pe baza cărora această grupare îţi îndoctrinează cu religie copiii şi plăteşte diferite aparate de represiune care au menirea de-a interveni în viaţa ta privată şi de-a ţi lua dreptul de a-ţi administra propriile finanţe, spunându-ţi că tu nu eşti în stare să o faci.

Iată că la recentele inundaţii biserica a anunţat că colectează fonduri de la binevoitori pentru a ajutora sinistraţii. De ce oare i-ar trece cuiva prin cap să ajute sinistraţii dând acele fonduri bisericii, eu nu pot să-mi explic.

vineri, 2 iulie 2010

Hora popirii

După cum ştim toţi, românul s-a născut poet pamflet, şi ca atare, poetul pamfletul din mine vă prezintă o nouă poezie inspirată dintr-o carte foarte frumoasă, numită Dumnezeu şi Statul şi scrisă de către anarhistul Mihail Bakunin, carte pe care o recomand călduros tuturor concetăţenilor. Poezia se numeşte "Hora popirii" şi a fost scrisă în timp ce mă uitam la această hotărâre a guvernului,  concomitent reflectând la vestitul slogan preluat de Traian Băsescu - Aici sunt banii dumneavoastră!

Şi poezia:

Hora popirii

Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima hapsână,
Să’nvârtim hora hoţiei
Pe pământul României.

Raţiunea din minţi să piară,
Piară ateii din ţară,
Între noi să nu mai fie
Decât creştini şi prostie.

Măi guvernante, măi vecine,
Vino să te prinzi cu mine,
Şi la minciuni cu unire
Si la furat cu-nfrăţire.

Unde-i unul nu-i putere
La-ndoctrinat mamifere
Unde's doi puterea creşte,
Raţionalul nu sporeşte.

Amândoi suntem de-o mamă,
De-o faptură şi de-o seamă,
Ca doi şoareci la făină,
Ca doi spini dintr'o tulpină.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă'n lume.
Eu ţi's frate, tu mi-eşti frate,
Noi doi ştim fura cu acte.

Vin' la buget cu grăbire,
Să-l golim dintr'o sorbire,
Să le treacă criza mare,
La români prin buzunare.

Şi să vadă sfântul soare,
Într'o zi de ruinare,
Hora noastră cea hoţească
Pe câmpia românească.